Încerc să înţeleg oamenii pe care îi ajuţi şi au impresia că li se cuvine. Mama lor, oricât de simplă şi modestă a fost ea la naştere, nu a ştiut să îi înveţe că un mulţumesc trebuie rostit întotdeauna, chiar și atunci când un om doar intenţionează să te ajute, fără să fi reuşit să finalizeze ceea ce intenţiona să facă?
Văd din ce în ce mai multe femei care au impresia că lor, doamne fiind, li se cuvine totul. Bun, am înţeles, femeia este sensibilă, trebuie protejată, trebuie alintată, îngrijită şi aşa mai departe, însă dă-te şi tu jos şi ia-ţi un pahar cu apă că nu doarme sclava Isaura lângă tine. Și după ce că ţi se aduce apa, nu ai nici măcar bunul-simţ să spui mulţumesc? Hai, serios? De ce crezi că ţi-aş căra geanta de mână, dacă în cârca mea zac alte 15 valize în care îţi cari chiloţii şi 105 perechi de pantofi pe care oricum nu o să le foloseşti în cele 3 zile în care suntem plecaţi? Adică, atunci când te uiţi în ochii mei vezi cumva un dromader? Oare de ce trebuie să mă îmbolnăvesc de prostată aşteptând două ore la uşa toaletei până îţi dai jos tencuiala de pe faţă şi te bagi cu capu’n pernă să nu te văd fără mască?
Stop being a fake princess!
Nu, nu le înţeleg de ce nu spun mulţumesc atunci când faci ceva pentru ele. Nu înţeleg oamenii care nu spun mulţumesc atunci când le deschizi o uşă! Chiar am faţă de portar? Sunt de părere că bunul-simţ îl dobândeşti, nu te naşti cu el și nu îl injectează medicul niciunui bebeluş la naştere. Și da, am înţeles, înţeleg oamenii care vin din diferite medii în care chiar nu au avut unde să vadă şi unde să înveţe anumite lucruri.
De ce oamenii nu apreciază gesturile pe care le faci pentru ei şi de ce nu ţi le întorc aşa cum şi tu le întorci pe ale altora. De ce trebuie să aşteptăm întotdeauna de la ceilalţi, în condiţiile în care noi nu facem nimic? De ce atunci când ne îndrăgostim oferim tot, fără să avem aşteptări, de ce oferim lucruri care nu ne sunt cerute doar pentru a impresiona, iar în momentul în care persoana a picat în plasa noastră începem să schimbăm foaia şi să avem fel şi fel de aşteptări? De ce în momentul în care suntem într-o relaţie avem impresia că persoana respectivă ne aparţine cu totul şi trebuie să „presteze servicii” pentru noi.
Învață să spui „Mulțumesc”
Poate multe dintre voi o să spuneţi că sunt misogin. Nu, nu sunt misogin, respect femeile, respect feminitatea şi sensibilitatea ei, protejez o femeie, însă asta nu mă transformă în sclavul ei. Nu îmi place ca o femeie să aibă impresia că i se cuvin lucruri şi că eu trebuie să fac ceva ce ar putea să facă foarte uşor fără ajutorul meu. De ce atunci când sunt singure pot să supravieţuiască fără vreun bărbat sau să îşi facă un ceai în miez de noapte când nu se simt bine? De ce atunci îşi duc singure gunoiul şi de ce tot când sunt singure îşi plimbă mândre căţelul? De ce după ce apare un bărbat în viaţa lor, brusc nu pot să mai facă nimic? Nu, nu sunt misogin, dar de ce femeile îşi doresc să fie egale cu bărbaţii dacă nu pot face lucruri mărunte pe care le cer bărbaţilor?
Nu, nu sunt misogin, iubesc femeile, sunt înconjurat de ele, privesc cu admiraţie către castelul lor şi sunt de părere că tot ce este frumos este legat de o femeie. Mai mult chiar, cred că inspiraţia unui bărbat vine doar privind o femeie.
Dar dragile mele, spuneţi mulţumesc, apreciaţi gesturile făcute de un bărbat… apreciaţi bărbatul! Lăsaţi-l să vă protejeze, lăsaţi-l să facă ce are de făcut și nu îl încărcaţi cu mărunţişuri. Pe lumea asta, nimic nu se cuvine nimănui, iar atunci când ai aşteptări trebuie să oferi în aceeaşi măsură în care ai şi cerut! Vă iubesc și nu, nu sunt misogin! 🙂
