Te aștept să vii în viața mea de prea mult timp. Te-am ademenit cu dimineți parfumate de cafea și seri difuze, sorbind dintr-un pahar un vin roșu ca sângele tău, în care muzica plutea blândă prin camera mea de la etajul din cer. Ți-am pregătit cu sfințenie locul în patul meu și aș fi vrut chiar să îți scriu poezii. Nu eram pregătit pe atunci, dar am învățat între timp să îți spun și ție cam cât de mult te vreau, femeie!
Te vreau vara cu picăturile de ploaie atârnându-ți grele pe gene, după ce am alergat ca doi nebuni prin apa ce ne spăla trupurile fierbinți. Te vreau toamna cu cununi în păr făcute din frunze arămii și ciorchini de struguri dulci ca mierea când singura preocupare a noastră va fi să ne întindem pe jos ca să ne contopim cu pământul încă încălzit de razele soarelui tot mai timid. Te vreau iarna înghețată de gerul ascuțit, când singurul loc în care te vei încălzi vor fi brațele mele. Te vreau în fiecare primăvară, când florile de cireș se vor agăța leneșe în părul tău zburlit de mâna mea nerăbdătoare.
Te vreau în după-amiezi fiebinți de vară, cu lumina strecurată printre jaluzele, curgându-ți pe coapse cu mângâieri interzise celorlalți. În nopțile lungi care se preschimbă în dimineți, fără ca noi măcar să avem habar unde fuge timpul. Te vreau pe nisipul mării cu apa desenând hărți de sare pe trupul tău și algele agățându-se între degetele noastre.
Te vreau cu trecutul și viitorul tău, cu bucuriile și tristețile tale, cu dezamăgirile și împlinirile, cu exuberanțele și furiile tale, te vreau toată… dar vino odată! Timpul trece și devin tot mai gol în lipsa ta.
Sunt o jumătate de om care nu știe să mai umble printre semeni. Învață-mă să fiu întreg din nou, fă-mă NOI!
D.C.
