M-am oprit din a încerca să înțeleg viața. Am lăsat-o pe ea să mă poarte acolo unde vrea. Așa m-a adus astăzi, aici și tot ea îmi dictează ce scriu acum. M-a surprins de fiecare dată când am încetat să mai pun întrebări. Mi-a transformat în realitate toate secretele pe care doar ea le știa și nu pentru că i le spusesem, ci doar pentru că nu am cum ascunde nimic de ea.
Sunt un om norocos și pot striga în gura mare asta. Îmi amintesc de visurile mele de când eram mic, majoritatea dintre ele le-am trăit și în continuare ajung să interacționez cu oameni pe care nu credeam că o să ajung să îi cunosc și să merg în locuri pe care le vedeam doar la TV (asta, evident, după ce a ajuns și la mine televiziunea prin cablu, cam târziu ce-i drept 🙂 ).
Visele care devin realitate
Îmi amintesc cum pe la 7 ani, în fiecare zi de marți stăteam cu sora și bunica mea în sufragerie la TV și vizionam Telecinemateca. Luni era teatru, marți Telecinemateca, miercuri film serial, joi film artistic și vinerea cred că era ceva emisiune politică. 🙂 Îmi amintesc cum vedeam filmele în alb negru. Îmi amintesc cum citeam Jules Verne și încercam să îmi imaginez cum arată un balon cu aer cald, după care am vizionat un film a cărui acțiune se petrecea într-un balon cu aer cald. De atunci am început să îmi doresc să zbor cu un balon cu aer cald.
Orașul de turtă dulce
După cum va spuneam, viața mă poartă în propriile-mi dorințe. Am ajuns în Cappadocia, evident ca să zbor cu balonul cu aer cald. Înainte să ajung am văzut foarte multe poze pe Google cu peisaje din Cappadocia și sincer n-am crezut nicio secundă în ele. Aveam impresia că sunt făcute în Photoshop.
În momentul în care am ajuns acolo, am simțit însă minunea pe pielea mea. Orașul arată exact ca un oraș din turtă dulce. Totul este aranjat de natură așa cum nici cel mai mare arhitect nu ar fi putut să aranjeze. Mă simțeam exact că într-o poveste, îmi este foarte greu să descriu în cuvinte cum arată totul și ce simți.
Impresionat de peisaj, am ajuns la hotelul pe care îl alesesem cu greu pentru că înțelegeam de ce toate hotelurile de acolo la descriere erau menționate ca grote. Nu înțelegeam de ce trebuie să stau în grotă? Când am ajuns acolo am descoperit că aveam să stau în cea mai frumoasă și bine decorată grotă ce a existat vreodată! 🙂
Înainte să ajungem la hotel ne-am oprit la agenție și am cumpărat bilete pentru balonul cu aer cald cu care trebuia să plecăm la 5 dimineața a două zi. Aveam ceva emoții pentru că, teoretic, îmi era frică de înălțime și nu îmi imaginam cum puteam să plutesc cu un balon fără centură de siguranță și, evident, nu îmi puteam imagina cam cât de sigur este.
Norocul meu a fost că plecarea era la 5 dimineața și nu am realizat ce se întâmplă ințial. Am plecat somnoros către noua aventură a vieții mele. Ajunși în câmp am fost transferați din mașină în balon, moment în care am înțeles în cele din urmă ce se întâmplă :))
Simțămintele, mai presus de cuvinte!
Atunci când imensitatea de balon s-a ridicat de la pământ am început să simt că zbor, că plutesc, a fost cel mai frumos sentiment pe care l-am simțit. Jur că nu pot descrie ce am simțit.
Vântul ne purta după voia lui, peisajul era unul de poveste care prinsese viață, cerul era plin de sute de baloane, iar răsăritul nu este mai frumos niciunde decât în balon. Pluteam în bătaia vântului fără motoare, fum, zgomot, pur și simplu mergeam către nicăieri. Acolo sus este liniștea sufletească, acolo sus sufletul era fericit. Mi-am derulat în minte fiecare descriere a lui Jules Verne și am început să fac comparație cu ce simțeam.
Am trăit o minune. Cappadocia este locul în care m-aș întoarce oricând și este locul în care sufletul meu cu siguranță a rămas. În Cappadocia am zburat și am simțit ce înseamnă să zbori, acolo am descoperit un altfel de răsărit, acolo am simțit liniștea de deasupra oamenilor și tot acolo mi-am simțit sufletul încărcat.
Faceți măcar o dată în viață o plimbare cu balonul, pentru că merită… Încă nu s-au găsit cuvinte cu care să descriu experiența aceasta, din păcate…
