Am mai vorbit despre ura asta care ne macină mărunt sufletele și pe care… o urăsc din ce în ce mai tare! Faptul că urăsc ura mă chinuie. Mă înnebunește gândul că sunt rău uneori și mi-e foarte greu să controlez ura asta.
Da, sunt rău și recunosc asta. Cu greu am învățat să îmi accept răutatea și să admit asta. Mă deranjează oamenii care spun că ei nu sunt răi, pentru că în realitate sunt doar fațade care vor să afișeze bunătatea despre care aud la alții.
Suntem doar oameni prototipuri?
Suntem răi și invidioși cu toții și nu ne putem opri să fim astfel pentru că așa am fost „injectați” de mici. Am fost crescuți în tiparele pe care părinții noștri le-au primit de la părinții lor, care le-au primit și ei de la părinții lor și tot așa, din generație, în generație. Sufletele noastre sunt turnate în tipare atent șlefuite de secole și ne este foarte greu să găsim oameni total diferiți.
Am auzit de mici povestea Cenușăresei care era privită cu invidie de surorile ei, am aflat de Albă că Zăpada pe care mama vitregă a încercat să o omoare pentru că era frumoasă și cei 3 iezi ai caprei care au fost mâncați de lup pentru că nu au ascultat ce a spus mama și au ieșit din tipare.
Astfel, fără să ne dăm seama, semințele invidiei și frica ne sunt atent sădite în suflet de mici. Sunt semințe care cresc și se dezvoltă odată cu noi. Oricât am încerca să le stârpim, ne este imposibil pentru că sunt ancorate foarte bine. Odată cu tehnologia am descoperit că invidia este o boală grea care macină suflete și urâțește oameni frumoși. Facebook-ul ăsta ne mănâncă sufletele.
Am descoperit că toți oamenii știu ce faci, văd ce faci, sunt la curent cu toate activitățile tale, dar nimeni nu îți arată asta. Atunci când faci postări cu munca ta, cu un proiect la care ai muncit și ai ars de nerăbdare să îl împărtășești cu ceilalți, toți dispar de pe FB, primești doar 10 like-uri comparativ cu sutele de like-uri pe care le ai la o poză în care te speli pe dinți.
Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești
Cred că cea mai periculoasă este invidia omului pe care l-ai ajutat să crească. Omul ăla pe care l-ai salvat și i-ai dat șansa vieții lui de pe urma căreia el și-a construit baza astfel încât să realizeze singur lucruri mai departe. Omul pe care l-ai găzduit în munca ta, iar el, când a plecat, din invidie, a început să spună că nu a fost comod și confortabil în spațiul pe care i l-ai oferit și să îl distrugă cu toată invidia. Invidia omului care te copiază și încearcă să te denigreze doar pentru că este plin de ură.
Invidia ne întunecă lumina sufletului
După experiențe din astea cu oameni distructivi pe care îi primești în camera de oaspeți a sufletului tău și ai grijă ca șederea lor să fie constructivă, întotdeauna totul se erodează acolo. Și camera devine întunecată, pentru că ei din invidie trag obloane grele la ferestrele pline de lumină, lăsând întuneric și mințind oamenii despre ce se petrece înăuntru.
Am fost și eu în multe suflete și am procedat la fel! Au fost și în camera sufletului meu multe persoane și au închis obloane. Cu toții facem asta fără să vrem, putem face asta din iubire, din gelozie și din invidie, ideea este că o facem cu toții.
După astfel de experiențe, sufletul intră în carantină pentru a sparge obloane grele și întunecate. Se pregătește camera pentru a pofti… o altă invidie care poartă aparent o fațadă frumoasă gata să te păcălească instantaneu!
Oferă-i sufletului perioada de carantină necesară pentru a se putea curăța! Tu când ai deschis ultima dată obloanele?
