De-mi esti prieten stai langa mine,strange-ma in brate,citeste-mi gandurile, zambeste-mi daca plang, ridica-mi barbia si spune-mi ca maine urmeaza sa vina!

   In lumea aste nebuna despre care tot scriu si in gandurile astea ascunse pe care nimeni nu le recunoaste,astazi simt nevoia sa scriu despre oameni….. Oameni…. Pe care ii cunosc mai mult sau mai putin, cu care interactionez mai mult sau mai putin…. Sunt oameni care apar ai dispar, oameni care raman…. Oameni care poarta masti doar ptr a obtine ceva de la tine dupa care te abandoneaza.

Sunt oameni toti…. Prieteni sunt putini….  Am scris despre umbre, am dat viata gandurilor inchise in beciuri intunecate….astazi, simt nevoia sa urc intr-o camera cu ferestre inalte, in care soarele scalda cateva suflete… O camera care imi da putere sa cobor in beci sa fac ordine. Este camera in care stau doar cateva persoane… O sa va vorbesc despre ele. Cei care stau pe tronuri inalte, dar si despre cei care imi bat la usa si incearca sa si vanda otravurile inmiresmate cu arome irezistibile.

   Da! Ma simt norocos atunci cand vorbesc cu cunoscutii despre prieteni/prietenie, ma simt nocorocos de fiecare data cand imi amintesc de copilarie, caci de acolo am castigat prieteni,ma simt norocos cand ma uit in urma si vad ca pe drumul meu am castigat prieteni…. Sunt norocos caci detin aceasta taina…. Taina prieteniei….

    Am prieteni care imi sunt adanc ancorati in suflet, pe ei i-a inchis timpul acolo si nu au cum sa mai scape. Imi aduc aminte de ei de cand imi aduc aminte de mine, caci sunt langa mine de cand am inceput sa fac primii pasi…. De cand am descoperit jucariile saracacioase din gradinita care urma sa ne goneasca in viata nebuna….au ramas pe pozitii indiferent de toate starile prin care am trecut,pe ei i-au udat ploi reci de toamna si tot pe ei i-a uscat soarele arzator din veri secetoase, cu nopti mult prea scurte care nu ne ajungeau niciodata… De la ei am invatat si inca invat. O mare parte din ce sunt astazi sunt datorita lor. Sunt oamenii care chiar daca nu sunt fizic langa tine sunt stalpi de sustinere in tot ce cladesti. Sunt oamenii care raman,pe care i-a ales timpul sa ramana, pe care tot el i-a trimis langa noi sa ne arate drumul atunci cand suntem la rascruci ademenitoare, sa ne insoteasca pe drumurile serpuite ale vietii, sunt cei care ne dau o mana de ajutor sa facem ordine in beciul intunecat care geme de durere….. Caci ei de cele mai multe ori pot vindeca ranile adanci facute de oamenii intalniti pe drum….. As vrea sa va multumesc fiecaruia in parte, iar tie….tu cea care o sa zambesti acum nu am cuvinte sa iti multumesc, inca nu exista….. Esti aleasa timpului…. El mi te-a trimis sa-mi luminezi cotloanele cele mai intunecate…. Iti multumesc!

      Sunt oameni care apar in viata ta sa o schimbe, acum vreau sa vorbesc despre cei care ti-o schimba in bine, care te ajuta sa ii dai sens….. Sunt cei care apar sa te ajute sa intelegi ce inseamna libertatea cuvantului, sunt oamenii care iti dau incredere in tine si te ajuta sa treci peste ganduri care-ti impaienjenesc sufletul in fuga nebuna. Pe ei timpul ii trimite cand considera ca ii poti aprecia…. Sunt oamenii care vin pe parcurs si incep sa iti dea forma. Iti multumesc si tie caci ce fac si ce sunt astazi este rodul muncii tale…..

   Pe langa ei sunt prietenii….oamenii pe care ii visezi, pe care ii construiesti atunci cand esti tu cu tine…. Sunt prietenii care nici nu indraznesti sa visezi ca pot prinde viata, ei sunt cei care nu au nevoie de cuvinte, ei sunt cei care iti cunosc visele si visurile caci din ele au luat viata…. Sunt cei care iti simt bataia inimii, sunt cei care daca ar putea nu ar respira de teama sa nu te trezeasca, sunt cei de care te indragostesti fara sa iti dai seama, cei langa care treci prin toate starile…Sunt cei carora zambetul tau le ramane imprimat in suflet si isi doresc cu ardoare sa-l revada…. Sunt cei de care ti-e dor inainte sa ii cunosti. Ei apar doar pentru ca ai simtit nevoia ca sufletul tau sa intre in sufletul lor…ei iti lumineaza scarile catre camere inchise stiind ca maine si tu o sa le luminezi sufletul infasurat in zeci de pansamente… Pansamente pe care ei considera ca doar tu le poti descurca. Misterul cu care apar te face sa devi dependent de ei si de trairile pe care ti le transimt. Sunt oamenii care intregesc ce au construit ceilalti. Nu incerca sa ii intrebi de unde vin si cum au ajuns la tine…. Pe ei timpul i-a trimis acolo unde se termina pamantul si incepe marea….. Ei viseaza si zboara cu tine, doar cu ei norii prind viata iar soarele te scalda altfel cand sunt langa tine.

    Ei imi lumineaza camera in care am urcat astazi,camera pe care o las tot timpul deschisa fara sa mi fie teama ca ar parasi-o….. Privesc  pe geam la multimea de oameni pestriti din gradina casei mele, sunt chipuri si chipuri… Intentionam sa va povestesc si despre ei dar vreau sa ma imbat cu lumina care mi-a inundat sufletul cat am vorbit despre comorile mele.

    Nu am intrebat niciodata de ce au aparut, cum au aparut, caci timpul i-a ales si doar el ii poate lua inapoi…..