15 feb.

De ce noi, oamenii, avem impresia că știm ce gândesc cei de lângă noi? De ce noi, oamenii, nu avem încredere în partenerii noștri de viață? De ce noi, oamenii, avem orgolii? De ce noi, oamenii, urâm lucrurile pe care le fac alții? De ce noi, oamenii, nu suntem asumați?De ce noi, oamenii, avem impresia că putem controla viețile oamenilor de lângă noi? De ce noi, oamenii, nu ne acceptăm? De ce ne ascundem de noi și de ce avem pretenții?

IMG_4885Încerc sa găsesc răspunsuri și de ceva vreme încerc să le găsesc în mine. Mă tot analizez și încerc să-mi analizez fiecare gest, fiecare vorbă în parte. Uneori, găsesc răspunsuri, alteori nu. E greu pentru că, fără să vreau, de fiecare dată sunt subiectiv. Oricât aș încerca, eu pe mine nu mă pot judeca și de fiecare dată găsesc un motiv pentru a ma ierta. Nu sunt așa cum ar trebui să fiu, nu sunt așa cum îmi doresc să fiu. Diferite motive sau rezultatul acțiunilor oamenilor din jurul nostru ne fac să avem tot felul de reacții pe care nu credeam vreodată ca le putem avea. În momentul acela suntem noi. Nu suntem buni, nu credem nici măcar noi când spunem „Eu nu sunt așa” când cineva ne povestește ceva ce nu ne convine despre alții.


IMG_4459Încerc sa găsesc răspunsuri și astăzi nu vreau să le caut la mine. Mi-ar plăcea să mi le dai tu, chiar dacă nu ai făcut-o niciodată.
Mi-ar plăcea să îmi dai răspunsuri nu la întrebările pe care ți le pun, ci la cele pe care le gândesc. Ești atât de închistat în tine încât și pe tine te supără reacțiile tale. Încerci din răsputeri să dărâmi zidurile pe care le-ai clădit atent în mulți ani de zile. Sunt ziduri pe care le dărâmi puțin câte puțin, până atunci când cineva reușește să vadă dincolo de ele. Speriat de priviri străine, le ridici înapoi, mai puternice. Nu reușeam niciodată să privesc dincolo de ele dacă nu ma furișam pe la colțuri sș zșresc ce se petrece în spatele lor. Am reușit de multe ori, dar niciodată nu am înțeles mare lucru, pentru că dincolo de zidurile tale este ceață, doar ceață. Este mediul tau pe care îți dorești să îl părăsești și nu poți.

„Suntem încă în spatele zidurilor tale”

IMG_3663Ultima data m-ai prins strâns de mână, atât de strâns încât mi-am dat seama că nu vrei să îți dau drumul niciodată. Îți simțeam pulsul cum crește cu fiecare privire pe care o schimbam. Era prima dată când cineva trecuse zidul fraudulos. Era acel cineva pe care tu îl așteptai. M-ai gonit inițial, iar eu ți-am lăsat impresia că o să plec. Îți doreai să vezi dacă îmi e frică să rămân sau nu… am rămas și mi-am promis că o să rămân. Suntem încă în spatele zidurilor tale. Mă simt ca acasă. Încă e ceață, dar este ceața mea. Am construit în timp o ieșire pe care o folosim de câte ori avem ocazia. Amândoi am reușit să lăsăm câteva raze de soare să îți traverseze zidurile – așa avem puțină lumină. Da! Mă simt acasă dincolo de zidurile tale. De fiecare dată când mă îndrept spre ieșire începi să ai îndoieli. Ți-e frică să nu plec. Și începi să înalți ziduri, de data asta false, ziduri care se dărâmă singure pentru că nu sunt reale.

IMG_3683Încearcă să nu te îndoiești dacă am să plec sau nu. Sunt aici, iar ceața ta este acum ceața noastră. Nu văd prea bine, dar te simt în fiecare colț. În momentul în care am ales să rămân, am început să simt că am două suflete. Zidurile tale m-au făcut să cred că viața există doar acolo unde sufletele se întâlnesc. N-aș putea să plec pentru că sufletul meu nu ar mai fi complet. Am înălțat amândoi zidurile astfel încât nimeni să nu poată privi dincolo de ele. Nu-ți fie teamă, nu intră nimeni. Suntem doar noi, zidurile și ceața noastră!

De ce? Pentru ca nu suntem oameni, suntem suflete….

 

Foto Zainea Alexandru

Leave A Comment