• By marian
• Thoughts of mine Uncategorized

E inca ceata. Incerci sa vezi prin ea dar este inca deasa,intinzi mainile caci ti-e teama sa nu te lovesti, nu mai tare decat te-ai lovit atunci cand ti-ai facut curaj sa incerci.
Ai asteptat in camerat-ti plina de visuri facand schite despre cum o sa fie ,sau cum ai vrea sa fie. Le-ai rupt de atatea ori incat ai renuntat la a mai desena, ai inceput sa schitezi in gand,si tot in gand ai schimbat schita pana ti-a secat speranta.

Gandiu-l atat de mult ai uitat sa te gandesti pe tine, si te-ai lasat inchis in cutia mintii. Ai ramas acolo inchis o buna perioada, de ajuns incat sa arbitrezi meciul greu dintre ratiune si suflet. Ai reusit sa scapi, dar tot in cutie te simti caci nici acum nu ai vazut cine a castigat. Fugi de tine si nu ai curaj sa iti treci peste ce altii au sadit adanc acolo, seminte care s-au inradacinat pana dincolo de suflet.
Sunt scurte momentele in care prinzi curaj si incerci sa zambesti,sa atingi,sa simti…. Atat de scurte ca nici macar tu nu le vezi, te imbeti cu apa rece in cateva secunde in care le simti. Te retragi la fel de rapid ca nu care cumva sa te fi vazut cineva. Asa,ramai pe pozitii si incepi din noua sa creezi starea de ambiguu din care ai aparut. Visezi in fiecare noapte acelas vis si cineva iti recita aceleasi versuri, nu vrei sa te trezesti niciodata, atat de mult iti place. Visezi caci doar in vis ai curaj sa-i zambesti, doar in vis te poti elibera…..
M-am trezit in fata portii castelului tau fara sa-mi dau seama cum si cand am ajuns acolo. L-am privit cu atata admiratie incat nu ma mai saturam sa vad fiecare fereastra scaldata de lumina. Mi-am facut curaj si am impins usile imense din lemn secular pe care parca erau sculptate versuri desprinse dintr-o poezie plina de iubire. Te-am cautat ore in sir, astfel am ajuns sa vizitez camerele inalte in care pluteau tot felul de sentimente ca niste arome necunoscute. Inca de la intrare am simtit ca ma asteptai, cu toate astea te-ai ascuns atunci cand am intrat…. Inca stai ascuns atunci cand imi vorbesti. Iti pot zari doar umbra atunci cand prinzi putin curaj….
Sunt momente in care am impresia ca stiu de ce aveai nevoie de mine in imparatia ta, dar cu o miscare imi intorci gandurile si ma bagi ceata pe care o sufli peste sufletele noastre imediat cum simtit ca incep sa vad.
Inca ti-e frica, iti simt vocea tremurand. Nu ai recunoaste asta niciodata caci statutul tau este primordial.
M-am hotarat sa raman…. Sunt inca aici, unde m-ai asezat, in camera in care am voie sa stau pana imi vine din nou randul sa vin in fata ta. Am inceput sa cred in vise de cand ti-am trecut pragul caci tu ai suflat viata peste cele pe care le aveam deja…..
Si astept….. Caci dincolo de holurile lungi si camerele inalte sunt multe piese care iti construiesc castelul…..
Inca nu stiu ce vrei de la mine, daca sunt o piesa sau eu sunt cel care poate locui in castelul construit de celelalte piese…. Inca incerc sa imi dau seama daca imaginatia mea e nebuna sau nu….
Da, am ramas…. Sunt aici in camera in care iti doreai lumina….lumina care acum ti-e straina.