• By marian
• Uncategorized

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Am trăit intens fiecare experiență avută (indiferent de natura ei) încât nu mă las uşor impresionat. De ani de zile urmăresc Maldive ca și destinație şi mi-o doream pentru culoarea oceanului şi nisipul alb. Pentru mine, Maldive însemna nisip alb şi apă albastră. Sincer, mă simt vinovat acum că nu am încercat să văd dincolo de câteva imagini. Îmi doresc din suflet că fiecare dintre voi să trăiască o secundă ce trăiesc eu aici, pentru că Maldive este mult mai mult decât imaginile pe care le știm.

Iniţial, credeam că 12 zile pe o insulă de localnici o să fie prea mult chiar dacă sunt în Maldive, dar o să vă povestesc despre asta într-o altă postare. Astăzi vreau să vă relatez o experiență pe care nu am crezut că o să o trăiesc în viaţa asta. Am călătorit mult, am văzut multe locuri, castele, ruine, muzee… dar ce trăiesc acum îmi încarcă sufletul şi în sfârșit înțeleg cu adevărat cum se hrăneşte un suflet.

Am acceptat cu uşurinţă propunerea gazdei noastre de a petrece o noapte sub cerul liber pe cea mai mică insulă din Maldive, luând-o că pe o provocare deoarece mi se părea interesant şi punct… O experiență care s-a transformat în cea mai frumoasă amintire a mea, o experiență în care m-am redescoperit şi am realizat că viaţa nu are nevoie decât de aer, apă şi uscat să fie frumoasă.

Am ajuns pe insulă cu o jumătate de oră înainte să înceapă spectacolul naturii. Soarele încă se juca pe cer. O parte dintre noi a plecat la pescuit cu harponul în cealaltă lume despre care aştept să vă povestesc.

Eu am preferat să rămân pe uscat, nu ştiu de ce… probabil că soarta a fost şi de data aceasta generoasă cu mine şi nu m-a lăsat să pierd jocul dintre zi şi noapte. O insulă în mijlocul oceanului (aproximativ 100 de metri lungime şi 50 lăţime).

Atunci am înţeles că pierdem momente unice din disperarea noastră…

Atunci când a început să apună soarele eram disperat să imortalizez momentul, atât de disperat încât vedeam apusul doar prin obiectivul camerei, făceam sute de poze din setea de a păstra momentul. Când am ridicat ochii şi am văzut cerul, mi-am dat seama că ce vedeam eu nu avea de fapt nicio legătură cu realitatea, atunci am înţeles că pierdem momente unice din disperarea noastră, că ceea ce făceam era doar o iluzie şi că acele fotografii nu aveau să îmi redea realitatea pe care o pierdeam. Am hotărât să las tehnologia şi să păstrez momentele în suflet, momentele reale şi să nu mă mai las amăgit de iluzii optice.

În câteva minute, limba de nisip albă s-a transformat într-un peisaj de pe altă planetă. Totul era ireal, cerul avea culori pe care nu le pot descrie şi pe care, cu siguranţă, nu le văzusem niciodată.

Apa se transformase într-o oglindă imensă care prindea viaţă în lumina violet pe care cerul o trimitea. Ne-am aşezat pe nisip, într-o parte a insulei unde ziua făcea loc nopții… A fost pentru prima dată când eram între zi şi noapte, le vedeam şi le simţeam pe amândouă. Priveam în faţă şi vedeam cum se îmbină, priveam în stânga şi vedeam luna care arăta ca o planetă pe un cer violet, iar în partea opusă soarele cum dispărea în ocean.

Aveam în faţa mea perfecțiunea creației, ziua şi noaptea, soarele şi luna…

A fost momentul în care simţeam cum corpul meu se relaxează şi sufletul zâmbeşte, a fost momentul în care am realizat ce înseamnă liniştea totală.

A fost spectacol, de fapt cel mai frumos spectacol la care am asistat…

Nici acum nu îmi găsesc cuvintele ca să descriu ce am simțit și văzut. De fapt, nu cred că există cuvinte prin care să vă descriu ce am trăit în momentul acela.

Atunci, când noaptea a câştigat lupta, totul s-a transformat într-un peisaj desprins din povești. Limba de nisip pe care aveam să ne petrecem noaptea devenise o oază de linişte pe care o simţeam exact ca pe o oază de apă în deşert. Nisipul era mai alb decât albul, iar cerul era parcă pictat atent cu pensula de un pictor care îi desena iubitei cel mai frumos şi romantic tablou pentru a o cuceri.

A fost prima cină din care m-am săturat fără să mănânc prea multă mâncare. Eram fascinat de ce trăiam şi nu mă săturam de ce simţeam. Mă hrăneam cu ochii. Oriunde priveam găseam ceva ce nu îmi imaginam vreodată că ar putea să existe.

Am avut norocul să prindem o noapte cu lună plină.

Lumina lunii era mai mult decât suficientă pentru a vedea culoarea oceanului care prinsese viaţă, era atât de clară încât părea o piscină care nu avea margini. Vă jur, în mijlocul nopţii oceanul arată exact ca o piscină luminată.

După o baie sub clar de lună ne-am întins în baldachinele aranjate cu măiestrie să dormim… Cine să doarmă? Eu unu nu voiam să dorm. De fapt, mă chinuiam să nu dorm pentru că nu voiam să se termine visul.

Stăteam pe o limbă de nisip, oceanul cânta cea mai frumoasă melodie, iar tavanul meu era un cer adevărat, plin de stele pe care care părea că le pot atinge cu mână. Iar luna cernea lumină peste noi.

Simțeam cum sufletul meu era liber şi nu avea limite, simţeam cum mă deconectez de lumea reală și zbor fără ca cineva să mă oprească. A fost fără dar şi poate cea mai frumoasă noapte din viaţa mea: noaptea pe care o gândeam, dar nicio secundă nu am crezut că o pot avea.

Am adormit câteva ore și m-am trezit mângâiat de soarele care parcă îmi şoptea ușor cât să îi simt prezenţa.

Am deschis somnoros ochii şi am văzut oceanul care parcă era altul decât cel cu care adormisem.

Am fugit către el şi îmi doream să îl îmbrăţişez. Din vis am trecut în alt vis atunci când am pornit într-o altă aventura printre corali și am trecut poarta către lumea din adâncul lui.

Am atâtea să vă povestesc, însă din păcate cuvintele sunt mult prea mici. Mi-aş dori să-mi auziţi sufletul cum îmi dictează ce vă scriu. Sunt nerăbdător să vă spun următoarea poveste. Trebuie să trăiţi această experiență împreună cu mine și de aceea o să vă dau toate detaliile…

Îmi doresc ca fiecare dintre voi să trăiască minunea…[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][/vc_column][/vc_row]