Mă tot întreb de ce nouă, oamenilor, ne place să ne punem pietre în spate, de ce ne place să dăm voie răutății să ne schimonosească, de ce ne place să ne complicăm… În ultimele zile nu am văzut nicio mașină, în ultimele dimineți nu m-am stresat ce haine să port, ba chiar merg desculț și nu mă mai satur să fac asta.
Nu am știut să reacționez atunci când am ieșit pe ulițele pline de case sărăcăcioase și toată lumea zâmbea sincer. Nu am văzut de mult oameni atât de fericiți, m-au speriat, am avut câteva secunde în care m-am îndoit de ei.
Sunt oameni cu pielea arsă de soare, poartă trupuri care nu au nicio legătură cu sufletul lor
Sunt oameni care te privesc în ochi și îți schimbă ziua. Puterea credinței lor mă face să îmi fie rușine și să mă simt mizerabil. Dacă eu nu știu câte creme de protecție solară să îmi mai aplic, femeile de aici nu știu cum să se acopere mai mult pentru că puterea credinței lor este dincole de trupuri. Îmi doresc să vorbesc despre toate acestea într-un articol….
De câteva zile mi-am întărit gândurile mele în care cred cu sfințenie și vreau să strig că simplitatea este de fapt fericirea pe care ne-o dorim!
Aici unde cerul întâlnește marea și stele cern lumina peste țărmuri de poveste, aici unde în adâncul oceanului am descoperit o a doua lume, unde timpul a stat în loc și a conservat frumusețea pe câteva limbi de nisip, am reușit să înteleg că ne luptăm pentru nimic.
Aici, unde merg desculț și nu văd mașini, nu mă mai satur să respir. Aici am descoperit liniștea sufletească pe care o pierdusem și tot aici am descoperit simplitatea în care m-am născut și am crescut!
Abia aștept să vă povestesc mai multe! Îmi doresc din suflet, pentru câteva secunde, să aveți în sufletele voastre ce port eu în sufletul meu acum!
){kind=link}