Poate că ploaia asta ar putea să-mi şteargă toate amorurile trecute dacă i-aş da voie, însă chiar nu-mi doresc asta. Dar tu? Tu ce îți doreşti? Ți-e dor de mine? Ți-e dor de zilele alea în care zâmbeai doar când te gândeai la ce se întâmplase cu o zi înainte?
Ziua aia în care ne-am atins buzele timizi?
Ziua aia în care ne furam atingeri şi priviri, ziua în care privirile noastre comunicau mult mai mult decât vorbele noastre?
Ziua în care vorbele s-au transformat în şoapte şi şoaptele în gemete?
Ţi-e dor să te gândeşti la mine? Hai, spune-mi! Ţi-e dor de tine?
Îţi aminteşti, nu? Îţi aminteşti cum soarele ne scălda chipurile, iar noi visam la ploaie?
Am visat ploaia căci o iubesc, am visat să stau în ploaie să visez. Tu ce visezi?
Tu la ce te gândeşti când plouă?
Îţi aminteşti de mine?
Îţi aminteşti de nopţile alea în care aşteptai dimineţile în care să ne vedem în treacăt?
Ți-am trimis mesaje cu ploaia
Şi am deschis larg geamul, am lăsat ploaia să mă încânte cu măreţia ei, i-am dat voie ploii să mă ajute să-mi construiesc visuri. Am lăsat-o să mă poarte aşa cum ştie numai ea, am rugat-o să îmi aducă mirosul pielii tale, pentru că îmi lipsea. I-am spus că o iubesc căci vorbele mele aveau să ajungă cu siguranţă la tine. Şi nu, n-am rugat-o să te aducă înapoi, căci acolo este locul tău… am rugat-o să te ţină acolo, am rugat-o să-mi lase doar amintirea…
Aceeași ploaie, alte mângâieri
Acum desenez semne cu degetele pe o altă piele, într-un alt pat, privind aceeaşi ploaie. Mângâi alţi umeri şi simt alt miros al altei pieli… la fel cum faci şi tu… scriu cuvinte cu vârful degetelor pe un alt spate, scriu aceleaşi cuvinte pe care le-am scris împreună… aceleaşi, pe altă piele, în alte braţe….
Şi da, am deschis fereastra, aşa cum o făceam împreună… citesc versuri aruncate pe foi străine şi aştept ca ploaia să-mi aducă gânduri… Iubesc ploaia, dar tu știi deja asta…
