Și sexul tare tânjește după… siguranță!

De când sunt mic am auzit în continuu „nu ai voie să plângi, ești băiat”, „nu te mai văita, ești bărbat”, „nu mai plânge ca o pizdă”. Până într-un punct, chiar credeam că bărbat fiind nu ai voie să suferi.

6

Toată copilăria am suferit după protecția de care aveau parte fetele din jurul meu, asta până am crescut și am putut să mă exprim și să cer ce vreau. Nu înțelegeam cum toți bărbații pe care îi știam nu au nevoie de protecția unor brațe sau de persoane în prezența cărora să se simtă în siguranță. Era un mister pentru mine cum toți bărbații trebuie doar să protejeze.

4

Bărbații puternici știu cu adevărat ce e tandrețea
Am descoperit că de fapt totul este o fațadă, este doar un tipar. Bărbații sunt altfel în intimitate cu persoana iubită. De obicei, cei mai duri bărbați sunt cei mai blânzi și au nevoie de protecție mai mult decât oricine.

9
Există bărbați pe care nu ai crede că îi protejează o femeie la cum se comportă și cum arată.

8
Chestia asta cu bărbăția mi se pare că ne macină sentimentele și trăirile. Sunt momente în care bărbații sunt preocupați să fie bărbați și uită de sentimentele lor.

De multe ori nu se exteriorizează doar pentru că nu vor să arunce masca dură pe care o poartă.

Bărbații care beau, înjură și sunt agresivi doar pentru a fi bărbați. Sunt îndoctrinați de mici să nu se exteriorizeze, astfel că devin niște brute.

10
Din păcat,e oamenii ăștia nu pot să trăiască liberi și să își exprimă trăirile pentru că părinții lor și societatea le-a impus modul în care să trăiască.

Nu am suportat niciodată să fac lucruri pe care nu le-am simțit pentru o femeie doar pentru că este femeie. Și eu sunt bărbat, și în pieptul meu bate tot o inimă, iar sentimentele și nevoile sunt aceleași și la mine.

2

Femeilor le plac brațele vânjoase ale bărbaților și siguranța pe care o au în brațele lor, femeilor le plac bărbații romantici cu care să privească cerul și ei să le facă să se simtă unice și speciale. Ei bine, și bărbații vor aceleași lucruri și, chiar dacă nu o spun, chiar le plac toate astea.

7
Dacă vrei să ții un bărbat lângă tine, protejează-l și nu lăsa totul pe umerii lui! Chiar dacă are 2 metri și e plin de mușchi și tatuaje, chiar dacă pare dur, ține-l în brațe atunci când doarme!

Simte nevoia, crede-mă!

5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *